Povestea emoționantă a uneia dintre cele mai bune junioare din tenis. Francesca Jones, luptătoarea cu patru degete la fiecare mână: „Mi-am petrecut copilăria în spital”

Povestea emoționantă a uneia dintre cele mai bune junioare din tenis. Francesca Jones, luptătoarea cu patru degete la fiecare mână:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Francesca Jones (15 ani) este o jucătoare specială pentru că uimește lumea tenisului prin încrâncenarea cu care luptă pentru visul ei. Deși s-a născut cu numai patru degete la fiecare mână și 7 degete la ambele picioare, britanica răzbate într-un un sport în care dexteritatea face diferența, demonstrând că nimic nu este imposibil dacă ai voință.

Francesca Jones a impresionat încă de la primul turneu de Grand Slam la care a jucat

Francesca s-a înscris în turneul junioarelor de la Wimbledon, pentru prima oară în carieră, învingând-o pe columbianca Emiliana Arango în turul I, cu scorul de 4-6, 7-6(6), 6-3. Jones a luptat formidabil pentru victorie, așa cum a făcut-o și în meciul care a urmat, pierdut însă în fața unei jucătoare cu clasament WTA, Kayla Day (SUA, locul 442 mondial), scor 4-6, 7-5, 6-1. „Minunea blondă” a tenisului britanic i-a fascinat pe spectatorii care i-au văzut jocul, emoționându-i și mai tare pe cei care i-au citit povestea. Jones suferă de sindromul EEC și a fost supusă unor operații regulate pentru a-și putea continua cariera de tenismenă.


INFO: EEC este un sindrom congenital ereditar caracterizat prin malformații ale mâinilor și/sau picioarelor, defecte ale pielii, părului capului, dinților si despicături ale buzei. Aspectul clinic este variabil chiar printre membrii afectați ai aceleiași familii, astfel că unii membri au anomalii ușoare, alții foarte severe. Este un sindrom rar, debutează la naștere, iar frecvența sa nu a fost determinată.


Francesca Jones a suferit nu mai puțin de 15 operații în 15 ani de viață, dar asta nu a împiedicat-o să intre în Top 4 mondial la categoria de vârstă U14. Ambițioasa sportivă povestește cât de greu i-a fost să se bată de la egal la egal cu adversarele, în condițiile în care a fost nevoită să țină racheta cu numai patru degete: „Am muncit pentru asta în fiecare zi. Când eram mai mică jucam cu o rachetă cu mâner foarte subțire, pe care a trebuit să îl și scurtez”, a spus pentru Daily Mail sportiva a cărei mână dreaptă, cu care lovește forehand-ul, este mai scurtă decât cea stângă.

„Am avut 15 operații. Încă mai sunt lucruri care mă incomodează”

Jones a trecut peste obstacole incredibile în timpul junioratului, fiind mândră că a avut puterea să le depășească, chiar și cu prețul anilor de copilărie. Jucătoarea britanică a explicat și modul în care jocul ei are de suferit din cauza problemelor fizice: „Am avut trei operații în 12 luni la încheietura mâinii, două din cauza sindromului de care sufăr. Am suferit în jur de 15 operații până acum și pot să spun că mi-am petrecut copilăria în spital. Încă mai sunt câteva lucruri minore care mă incomodează. De exemplu, astăzi mi-am rupt din nou unghia, pentru că trebuie să strâng racheta destul de puternic. De asemenea, echilibrul este punctul meu slab, pentru că la piciorul drept am doar trei degete”.

„Forehand-ul meu este unul dintre cele mai bune”

Jucătoarea în vârstă de 15 ani vede însă și părțile pozitive dezvoltate de munca depusă pe terenul de tenis. Francesca e încrezătoare că deține calitățile pentru a face o carieră frumoasă și la senioare: „Mâinile mele au crescut, așa că acum folosesc o priză normală pe rachetă. Am fost dispusă să mă acomodez oricărei situații, iar forehand-ul meu este unul dintre cele mai bune datorită faptului că l-am lucrat enorm. Eu joc pentru a câștiga, așa că am fost dezamăgită că am pierdut în turul doi la Wimbledon. Dar sunt conștientă că mă aflu la nivelul celor mai bune cinci junioare din lume. Vreau să demonstrez că îmi pot depăși condiția prin voință și multă determinare”.

După ce au descoperit că are înclinații către tenis, părinții Francescăi au decis ca fiica lor să se antreneze în Spania, de la vârsta de 9 ani. Aceștia lucrează în Marea Britanie și o susțin moral, dar și financiar pe Francesca: „Ei muncesc la fel de mult ca și mine, pentru a-mi sprijini visul, așa că le sunt recunoscătoare pentru asta”.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România:
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România: "Fiți mai recunoscători și haideți să luptăm împreună"
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
Călin Georgescu n-a mai suportat. Decizia luată chiar azi, 3 ianuarie, în justiție. E ultimă șansă
Călin Georgescu n-a mai suportat. Decizia luată chiar azi, 3 ianuarie, în justiție. E ultimă șansă
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×